Treaba strică graba

June 22, 2024 Blog, Collections, Treaba strică graba

Titlul seriei, “Treaba strică graba”, face referire la bine cunoscuta expresie
românească “Graba strică treaba”. Deși, până și propoziția anterioară pare a fi o expresie de
dicțiune, am ales să inversez cuvintele pentru a evidenția iuțeala. Pare că persoana ce spune
titlul s-a grăbit și s-a încurcat. Îmi doresc să transmit acest sentiment de confuzie încă din
prima clipă în care îmi prezint lucrarea.

“Treaba strică graba” nu are sens. Literar, sunt doar trei cuvinte puse grămadă între
ghilimele. Analizând expresia, pare că nu te poți grăbi deoarece ai treabă de făcut. Scopul tău
este să te grăbești dar treaba reprezintă un obstacol.
Nu are sens și asta caut. Ceva fără sens. Ceva ce te face să îți pui întrebări. A greșit?
Am înțeles eu greșit? Se bâlbâie? S-a repezit și a amestecat cuvintele? Caut o confuzie și o
curiozitate.

Încă din copilărie ni s-a spus că sarcina atribuită trebuie făcută cu grijă pentru a
rezulta ceva bun. “Ai răbdare!” Pentru mine, răbdarea este unul dintre cei mai des întâlniți
inamici. De ce trebuie să îmi aștept rândul? De unde și-a luat toată lumea din jurul meu atât
de multă “răbdare”? De unde aș putea să îmi iau și eu?

Îmi amintesc ziua în care am învățat să citesc ceasul. O privesc ca pe o zi în care mi sau arătat limitele în care urma să trăiesc toată viața. Mi s-a explicat în numere. 60 de secunde
reprezintă un minut. 60 de minute reprezintă o oră. 24 de ore reprezintă o zi.

Speranța de viață este de 79.3 de ani pentru femeile din România. Asta înseamnă că
trăiesc 951.6 luni. Asta înseamnă 28 964.33 zile, deci 695 143.8 ore ceea ce reprezintă 41 708
628minute. Nu am timp să am răbdare!

Dacă pot face ceva acum, de ce să nu fac?

Nu am știut niciodată cum să îmi împart ziua pentru a putea avea destul timp să
studiez, să mă văd cu prietenii și să mă odihnesc. Mi-e greu să planific.

De asemenea, trăiesc cu incertitudinea zilei de mâine. Toți o facem. De aceea, nu îmi
place sa mă gândesc la viitor. De ce să las pe mâine ce pot face azi? În teorie, cred că este o
gândire sănătoasă. Totuși, de fiecare dată, reușesc să mă grăbesc, ceea ce înseamnă că “stric
treaba”.

Trăiesc constant cu impresia că nu am timp. Uitându-mă, apoi, în trecut, realizez că
nu am făcut nimic altceva decât să “pierd timpul”. Mă aflu mereu într-o balanță pe care nu
știu dacă pot sau dacă vreau să o echilibrez. Am trăit 21 de ani astfel. Am trăit 7 670 de zile
blocată într-o clepsidră pe care încercam să o așez pe orizontală.

De multe ori am încercat să îmi clarific ce înseamnă “a pierde timpul”. Nu am ajuns la
o definiție clară. Mulți definesc asta prin a spune că faci lucruri nefolositoare, în momente
nefolositoare, cu oameni nefolositori. Nu sunt de acord. Cred că pot găsi folosința chiar și
celor mai nefolositoare lucruri. Pot învăța ceva și dintr-un loc “nefolositor”. Nu cred că ar
trebui să stau mereu într-un loc deosebit, cu oamenii deosebiți în momente deosebite.

Așadar, deși nu înțeleg expresia “a pierde timpul”, o folosesc des. Îmi place. Este ceva
vag. Nimeni nu îmi poate spune dacă într-adevăr am pierdut sau nu timpul.

În plus, cred că, pentru a pierde ceva, ar trebui, la început, să îl deții. Nu am avut
niciodată timpul. Nu știu cum arată, nu știu cum se simte. În schimb, am învățat să îl calculez.
Deși, o problemă scurtă de matematică poate fi rezolvată rapid, nu știu dacă voi putea
vreodată rezolva timpul.

Tema mea de licență se bazează pe aceste idei și trăiri constante. Pot spune chiar că
tema abordată reprezintă, cumva, o problemă de matematică.

Seria de lucrări provoacă un sentiment inconfortabil. Nu mi-aș dori să mă aflu în acele
pânze. Sunt multe elemente ce par că își propun să ajungă la privitor. Mă simt judecată de
propriile creații. Mă fac să mă simt mică, neajutorată, nefolositoare. Oare ele sunt cele care
și-au “pierdut” timpul cu mine