EXPLOREAZĂ Colecțiile mele
Despre arta mea
Îmi place să pictez pentru că îmi face bine. Reușesc să comunic cu privitorul fără să mă folosesc de cuvinte. Mă las vulnerabilă în fața lucrărilor pentru a reuși să am un impact emoțional puternic.
MAI MULTE
Îmi place să experimentez cu diferite materiale, texturi, suporturi şi dimensiuni. Lucrările mele surprind joaca mea cu diferite instrumente. Folosesc culori acrilice, acuarele, vopsea de ulei, cărbune, grafit şi pastel. Ca suport, jonglez cu pânza de diferite feluri, suporturi de lemn, hârtie, mucava şi hârtie termică.
De asemenea, îmi place să mă surprind singură cu rezultatul final. Nu îmi pot planifica lucrările. Mă las acaparată de proces. Îmi place să surprind spontaneitatea prin care subconștientul meu şi-a făcut simțită prezența în lucrări. Fiecare tușă pare a fi un element intim ce îl ajută pe privitor să mă cunoască mai bine.
Subiectele pe care le abordez în lucrări sunt preluate în urma experienței anterioare. În tablouri reușesc să redau ce ştiu şi ce simt, astfel încât privitorul să se poată regăsi în poveștile pe care le înfățișez.

Lucrarea reprezentată dorința comună a oamenilor și felul în care aceștia își pierd conturul în lupta necontrolată pentru îndeplinirea scopului.

27 iunie este o lucrare dedicată fratelui meu. Tabloul surprinde portretul său din copilărie redat prin desene șterse şi neclare.