- Seria “Treaba strică graba”
- „Mi-a intrat pe o ureche, mi-a ieşit pe alta”
- 100 x 100 cm
- Cărbune natural pe pânză
- 2024
Lucrarea prezintă un colaj realizat din șase fragmente de portrete supra-dimensionate.
În aceasta, am surprins mișcările faciale din jurul buzelor.
Deși titlul amintește de o altă parte a portretului uman, urechea, pe pânza aceasta nu
apare.
Personajele sunt furioase. Dinții își fac apariția pe sub buze iar limba realizează
mișcări amenințătoare. Ca privitor, nu știu ce cuvinte îmi adresează cele șase persoane dar
știu că nu mă simt confortabil.
De ce mă ceartă? Ce am făcut greșit? Ce lucru au aflat despre mine? Mă simt
vulnerabilă. Mă simt ca un copil care este certat de profesoară pentru că nu și-a făcut tema.
Iar am uitat să îmi strâng jucăriile? Mă simt „cu musca pe căciulă” dar nu știu de ce.
În același timp, nu pot să îmi dau seama dacă, într-adevăr, sunt șase persoane în fața
mea. Oare sunt doar patru? Două? Oare este o singură persoană? Este prea furioasă. Se
apropie din ce în ce mai tare de mine și încep să amețesc.
„Ți-a intrat pe o ureche și ți-a ieșit pe alta!” Nu înțeleg cu ce am greșit.
Titlul seriei face referire la cunoscuta vorbă românească amintită precedent. Prin
aceasta transmit vulnerabilitatea și sentimentul de vinovăție simțit în fața acestor cuvinte.
Prin ea evidențiez uitarea ca eveniment comun pentru toți.
În general, putem asculta în jur de 450 de cuvinte pe minut. . La 21 de ani am trăit 11
045 160 de minute. Asta înseamnă că am auzit 4 970 322 000 de cuvinte. Totuși, informația
pe care o reținem reprezintă între 17% și 25% din acest număr. În concluzie, am reținut, în
medie, în jur de 1 043 767 620 de cuvinte.
Este un număr mare. Cum de „mi-a intrat pe o ureche și mi-ă ieșit pe alta”? Oare
persoana din lucrare sunt chiar eu? Cum am putut uita? Sunt furioasă pe mine. Îmi surprind
chipul în oglindă. Se apropie prea tare și prea repede de mine. Mă simt vulnerabilă în fața
mea.
Asemenea lucrării anterioare din această serie. Lucrarea înfățișează șase portrete
desprinse de corp. Plutesc amenințător către privitor. De asemenea, în fața acesteia mă simt
minusculă. Simt nevoia să îmi astup urechile. Este ridicol. Totuși, sunt niște pete de praf de
cărbune pe o pânză prinsă de câteva bucăți de lemn. Nimic nu face zgomot. Nu se aude
nimic. Contrar acestor lucruri, îmi caut căștile pentru a mi-le pune peste urechi. Sunt
conștientă de faptul că personajul nu îmi vorbește cu adevărat, dar, cumva, simt că va urma să
o facă.
Privirea furioasă este surprinsă doar de două personaje. Ochii țintesc privitorul.
Ridurile de mișcare din jurul acestora, cât și al nasului, evidențiază supărarea portretelor.
În partea stângă din josul pânzei apare un fragment de buze. Contrar celorlalte
personaje, acesta pare, cumva, împăcat. Gura este închisă și nu se zărește niciun rid în micul
fragment. Privind doar această parte din lucrare, pare a fi o oarecare liniște. În sfârșit,
zgomotul a încetat.
Totuși, privind lucrarea în ansamblu dar având aceste buze ca centru de interes, pot
părea cele mai agresive. De ce țipă la mine iar apoi închide gura de parcă nimic nu s-a
întâmplat? Ce urmează să se întâmple?