Am avut prima mea expoziție personală.
O să notez un rezumat al acesteia atât pentru public cât şi pentru mine.
Evenimentul a durat o singură zi, 25.04.2025, deoarece a fost organizat atipic, în aer liber.
Expoziția s-a numit „Unde mă încep şi Unde mă termin” şi a prezentat seria de lucrări pe care o conturez în acest moment.
Tablourile rezumă un basm în care personajul principal este o fată transformată în șopârlă. Sunt eu. Caut remediul pentru a mă transforma înapoi în forma mea umană.
Nu am găsit încă leacul.
Expoziția a cuprins în jur de 20 de lucrări care au fost suspendate în aer, pe gard, pe casă și în copaci.
Au participat peste 40 de persoane cărora le mulțumesc pentru susținere.
Cel mai mare obstacol întâlnit în organizarea acestui eveniment a fost evitarea ploilor. Acest lucru mi-a îngreunat decizia pentru stabilirea zilei dar, cu noroc, am avut parte de temperaturi înalte și vreme bună.
Fiind prima expoziție pe care am organizat-o, nu am știut care sunt paşii pe care trebuie să îi urmez. M-am sfătuit cu colegii si familia și, datorită ajutorului lor, am reușit să organizez evenimentul dorit.
Pentru viitor, am înțeles deja ce ar mai trebui făcut. Am învățat multe și sigur mai am de învățat. A fost un prim pas dintr-o lungă călătorie.
Așadar, vă mulțumesc celor care ați participat, atât fizic, cât și psihic, pentru toată susținerea acordată.
Mulțumesc și profesorilor mei pentru că au făcut efortul să vină şi pentru îndrumarea academică pe care mi-o oferă.
Mulțumesc mult familiei pentru încrederea pe care o au în mine și susținerea pe care mi-o oferă constant în drumul pe care mi l-am ales. Mulțumesc și pentru ajutorul fizic oferit în aranjarea estetică a expoziției.